Treceți la conținutul principal

Vă rog ... un pas în spate!

Motto
“De ce sunt la referendum pentru DEMITERE - parafrazându-l pe Ion Creangă în Amintiri din copilărie ... "am fost şi eu un boţ cu ochi, o bucata de humă însufleţită, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut." Dar şi spoliat, minţit, furat pe faţă, luat în derâdere şi desconsiderat de Băsescu şi PD(minus)L-işti aşa ca anul acesta şi în ultimii ani, de când sunt, niciodată n-am fost!

Asta era starea mea postată pe Facebook în data de 9 iulie 2012.
Mi-ar plăcea să spun ca astăzi PD(minus)L este istorie. Din păcate nu o pot face. Aproape toți cei care mi-au oripilat bunul simț, în acea perioadă, astăzi se ascund sub poalele noului PNL. Dacă n-ar sta la vedere ar mai fi cum ar mai fi, dar nu, ei se zbat să iasă la suprafață și să acapareze din nou totul.
Spre norocul nostru, dar și al lor, în campanie au fost cvasi-inexistenți, așa ca noul nostru președinte, dl. Klaus Iohannis, a fost perceput mai mult ca un independent și nu un politician.
(ne)Stimați ex-pd(minus)l-iști, vă rog să aveți decența de a face un pas în spate. Nu ne considerați proști și uituci. Iar dacă voi ați uitat cine sunteți vă aduc aminte.
Sunteți progeniturile lui Ion Iliescu și Petre Roman, conduși ani de zile de lacrimogenul Băsescu, în spatele căruia v-ați încolonat și pe ceafă ne-ați călcat.
Sunteți primi traseiști ai țării, rezultați din divorțul părinților voștri spirituali. Și la nivel european ați virat de la stânga la dreapta, de la Internaționala Socialistă către Partidul Popular European.
Sunteți cei ce ați încercat, pentru a doua oară după 1992, destructurarea Partidului Național Liberal. Nu, nu am uitat cum “Dragă Stolo” a fragmentat PNL-ul și a creat PLD-ul, care ulterior s-a încorporat în al vostru PD, pentru a vă legitima “L”-ul din coadă. Motiv pentru care, cel putin pentru mine, rămâneți pd(minus)l-iști.
Sunteți cei care ați sprijinit progenitura agramată să acceadă în parlamentul european. Și pentru asta ați fraudat alegerile. Să nu spuneți că nu, că vă aduc aminte de Preutești ... 515 votanți și 743 de buletine de vot în urnă.
Sunteți cei care v-ați bătut joc de legea educației.
Sunteți cei care ați distrus total credibilitatea parlamentului. Vă amintiți cum Roberta Anastase a fraudat votul pe legea pensiilor și nu numai?
Sunteți cei care ați inventat și legitimat crearea partidelor parlamentare nelegitimate prin vot! UNPR!
Sunteți cei care, dacă veți prelua frâiele în Partidul Național Liberal, veți împlini visul lui Ion Iliescu, un vis vechi de aproape 25 de ani, de a dispare de pe scena politică partidele istorice. Pentru că da ... nimeni nu uită că voi ați fost cei care ... ați săpat adânc la râdâcinile Partidului Național Tărănesc – Creștin și Democrat.
Sunteți cei care l-ați sprijinit pe cel care astăzi, la ceremonia de validare a președintelui ales, a avut tupeul să declare că “uneori este nevoie să forțezi la limtă constituția”. Da, asta a afirmat marinarul, cel în jurul căruia ați fâcut scut.
Sunteți cei care ... .

De aceea, vă rog ... faceți un pas în spate!

Eddy Anghel


Comentarii

  1. Draga Eddy, si eu cred ca e important sa nu uitam si sa e aducem aminte. Cum spunea un cugetator pentru care cu ceva timp in urma aveam ceva consideratie (inainte sa inceapa sa linga in fund conducatorii pentru pozitii si bani) "memoria scurta e (tot) o forma de prostie".
    Pe de alta parte si dorinta de un punct de sprijin si optimismul ca pana la urma trebuie ca lucrurile drepte sa triumfe, sunt de inteles si e normala tendinta naturala de a ne crea sperante dupa ceea ce ne dorim si apoi sa credem in ele cu optimism, fara sa vrem sa vedem indicii care altfel ar sugera ca poate lucrurile nu sunt chiar asa si ne imbatam cu apa rece...
    Ca sa revin, dupa introducerea de mai sus, iti amintesc ca cel care a aranjat sau cel putin care a acceptat sa fie fatada ascunderii PDL-istilor in PNL, cu tot gustul amar pe care l-a lasat asta celor care sperau ceva de la (fostul) PNL, a fost tocmai numitul Klaus in care lumea spera acum, si cu (pana atunci aparent normalul) Antonescu, caruia s-ar zice ca nici nu ia-u prea iesit sperantele personale probabil. Deci totusi, si eu as vrea sa sper, dar nu ma las sa uit ca Iohannis ramane actor principal in disimularea PDL-ului in PNL, care mi s-a parut o mare porcarie. Asta facand el, Iohannis, acum doar cateva luni, totusi, ce sperante as putea avea ca e el cine stie ce pleasca pentru noi. Din pacate nu cred in teza sub care se ascund astia din politica ca poti sa te manjesti cu kktul cel mai puturos ca sa obti pozitia pe care o vrei ca dupa aia sa poti "sa faci bine pentru tara"...Eu cred ca daca te manjesti, ramai manjit....deci dl Klaus pentru mine o sa puta a PDL tot timpul de acum incolo...cu parere de rau pentru cei care "want to believe"....ca agent Mulder...:))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să-nțeleg că, sub adăpostul anonimatului, îl susții pe Tăriceanu? Sau cumva pe pretenarul lui de motoare VVP? (a nu se citi volkswagen passat) =))

      Eddy

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre vârstă, luciditate și țintele greșite

  Se poartă noul curent: evangheliștii lucidității după 50+. Oameni care au descoperit, brusc, secretul tinereții profesionale — fix atunci când se îndreaptă către garanția biologică. Deodată, predică: „Faceți sport, mergeți la cosmetică, învățați AI, nu vă plângeți!” În traducere liberă: pretindeți că nu îmbătrâniți, ca să nu ne incomodați vizual. Desigur, e doar o formă de anxietate împachetată în coaching. Sub masca lucidității se ascunde frica de a cădea în derizoriu . „Eu nu sunt ca ceilalți bătrâni” devine mantra celor care se luptă cu oglinda, nu cu lumea. Trăim o epocă în care luciditatea e tratată ca un produs cosmetic . Se aplică zilnic, în doze mici, ca să mascheze îndoiala. „Eu spun lucrurilor pe nume”, zic ei — dar tonul trădează mai multă furie decât claritate. Pentru unii, realismul e doar eleganța fricii . A fi „tânăr” a devenit o virtute morală, aproape un certificat de superioritate etică. Tânărul greșește... așa crește. Seniorul greșește... devine s...

Testând limitele inteligenței artificiale / Testing the Limits of Artificial Intelligence

  Testând limitele inteligenței artificiale Despre limitele instrumentelor digitale și răbdarea umană _(Versiunea în limba engleză se află mai jos / The English version follows below)_ Versiunea în română De ceva vreme, testez inteligența artificială (AI) din curiozitate, dar și dintr-o dorință sinceră de a înțelege cât de departe poate merge acest instrument în a înlocui sau completa munca unui om. M-am gândit să îi dau o provocare reală: traducerea unei fișe de convenții de Bridge — un document tehnic, cu jargon specific, logică proprie și expresii care cer o înțelegere comună între parteneri, nu o simplă traducere literală. Rezultatul? O conversație care a durat mai bine de două zile. Am încercat toate combinațiile posibile: explicații pas cu pas, corecturi, clarificări, sugestii de termeni. AI-ul a fost politicos, convingător și... adesea greșit. Îi explicam că ‘ Stayman ’ nu e un substantiv comun, că ‘ cue-bid ’ nu se traduce, că ‘ forcing to game ’ nu înseamnă ‘for...

📩 Când #OpenToWork devine #OpenToScam

📩 Când #OpenToWork devine #OpenToScam De mult voiam să ating subiectul ăsta. L-am tot amânat, considerând că e doar o neplăcere trecătoare. Dar astăzi am atins un prag de insuportabilitate — unul în care simți că trebuie spus lucrurilor pe nume. De fiecare dată când postez ceva cu #OpenToWork , începe o avalanșă de mesaje private. Oameni care „au o oportunitate perfectă pentru mine”, „colaborează cu clienți globali” sau „recrutează urgent pentru roluri strategice”. Sună promițător — până citești mai atent. Job description-uri incomplete . Titluri inventate. Salarii disproporționate . Și, invariabil, apare momentul în care „trebuie” să vorbesc cu altcineva care mă poate „ajuta” să-mi îmbunătățesc CV-ul — contra cost, bineînțeles. 🎭 Rețeta clasică a scam-ului de LinkedIn E un scenariu aproape teatral: Lingușeală la început („profilul tău e impresionant”) Urgență falsă („clientul are nevoie imediat”) Redirecționare „de încredere” către o altă persoană Totul împachetat î...