Eddy - pur și simplu

Pe vremuri am fost bolnav de forumită. Atunci am început sa observ ce reacții pasionale pot să stârnească diverse subiecte, mai mult sau mai puțin controversate,  nu doar la alți participanți ci și la suspinatul. În multe cazuri rămân la părerea că aciditatea și incisivitatea unora erau în fapt răbufniri ale frustrărilor, care-și găsiseră un debușeu, asigurat de protecția anonimatului, pe internet. Pe câtiva dintre aceștia i-am cunoscut și în viața reală și s-au dovedit, de multe ori, niște interlocutori de excepție. Explicațiile nervilor revărsați pe internet se găseau în special în lipsa unor parteneri reali de dialog în comunitățile în care aceștia trăiesc. Astfel am ajuns să privesc totul cu alți ochi și să mă gândesc de două ori înainte de a mai sări "la gâtul" cuiva. După un timp am hotărât să mă distanțez de acest mediu de comunicare, dar de ceva timp mi-am făcut un cont pe mult mediatizatul Facebook, unde până acum câteva săptămâni nu am fost foarte ac...

De ceva vreme testez zilnic mersul cu mijloacele de transport in comun. De pe vremuri tineam minte ca vedeam multi oameni zambitori sau cel putin cu fete luminoase si mult mai putini oameni incruntati. La inceput socul mare a fost sa constat ca proportia s-a inversat zdrobitor. Cu timpul m-am obisnuit. De dimineata metroul nu a fost foarte aglomerat, pot spune ca pentru 8.00 a fost chiar lejer. O femeie, as zice ca pana in 35 de ani, statea langa usa. Daca la N. Grigorescu a adoptat o pozite care sa nu stanjeneasca fluxul de persoane, desi nu a fost semnificativ, la Dristor 1, s-a asezat astfel incat sa trebuiasca sa fie ocolita. O persoana ce gusta de ceva timp din pensie, in timp ce cobora, a indraznit politicos sa-i atraga atentia. Reactia a fost halucinanta: “Ce vrei bai politrucule pensionar de armata. Mai taca-ti fleanca!”. Din instinct am vrut sa-i atrag atentia ca ea este in culpa. Dar m-a oprit nu atat faptul ca a continuat sa vocifereze singura, cat incrancenarea de p...