Motto
“De ce sunt la referendum pentru DEMITERE -
parafrazându-l pe Ion Creangă în Amintiri din copilărie ... "am fost şi eu
un boţ cu ochi, o bucata de humă însufleţită, care nici frumos până la douăzeci
de ani, nici cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am
făcut." Dar şi spoliat, minţit, furat pe faţă, luat în derâdere şi
desconsiderat de Băsescu şi PD(minus)L-işti aşa ca anul acesta şi în ultimii
ani, de când sunt, niciodată n-am fost!”
Asta era starea mea postată pe Facebook în
data de 9 iulie 2012.
Mi-ar plăcea să spun ca astăzi PD(minus)L este istorie. Din păcate nu o pot
face. Aproape toți cei care mi-au oripilat bunul simț, în acea perioadă, astăzi
se ascund sub poalele noului PNL. Dacă n-ar sta la vedere ar mai fi cum ar mai
fi, dar nu, ei se zbat să iasă la suprafață și să acapareze din nou totul.
Spre norocul nostru, dar și al lor, în campanie au fost cvasi-inexistenți,
așa ca noul nostru președinte, dl. Klaus Iohannis, a fost perceput mai mult ca
un independent și nu un politician.
(ne)Stimați ex-pd(minus)l-iști, vă rog să aveți decența de a face un pas în
spate. Nu ne considerați proști și uituci. Iar dacă voi ați uitat cine sunteți
vă aduc aminte.
Sunteți progeniturile lui Ion Iliescu și Petre Roman, conduși ani de zile
de lacrimogenul Băsescu, în spatele căruia v-ați încolonat și pe ceafă ne-ați
călcat.
Sunteți primi traseiști ai țării, rezultați din divorțul părinților voștri
spirituali. Și la nivel european ați virat de la stânga la dreapta, de la
Internaționala Socialistă către Partidul Popular European.
Sunteți cei ce ați încercat, pentru a doua oară după 1992, destructurarea
Partidului Național Liberal. Nu, nu am uitat cum “Dragă Stolo” a fragmentat
PNL-ul și a creat PLD-ul, care ulterior s-a încorporat în al vostru PD, pentru
a vă legitima “L”-ul din coadă. Motiv pentru care, cel putin pentru mine,
rămâneți pd(minus)l-iști.
Sunteți cei care ați sprijinit progenitura agramată să acceadă în
parlamentul european. Și pentru asta ați fraudat alegerile. Să nu spuneți că
nu, că vă aduc aminte de Preutești ... 515 votanți și 743 de buletine de vot în
urnă.
Sunteți cei care v-ați bătut joc de legea educației.
Sunteți cei care ați distrus total credibilitatea parlamentului. Vă
amintiți cum Roberta Anastase a fraudat votul pe legea pensiilor și nu numai?
Sunteți cei care ați inventat și legitimat crearea partidelor parlamentare nelegitimate
prin vot! UNPR!
Sunteți cei care, dacă veți prelua frâiele în Partidul Național Liberal,
veți împlini visul lui Ion Iliescu, un vis vechi de aproape 25 de ani, de a
dispare de pe scena politică partidele istorice. Pentru că da ... nimeni nu
uită că voi ați fost cei care ... ați săpat adânc la râdâcinile Partidului
Național Tărănesc – Creștin și Democrat.
Sunteți cei care l-ați sprijinit pe cel care astăzi, la ceremonia de
validare a președintelui ales, a avut tupeul să declare că “uneori este nevoie
să forțezi la limtă constituția”. Da, asta a afirmat marinarul, cel în jurul
căruia ați fâcut scut.
Sunteți cei care ... .
De aceea, vă rog ... faceți un pas în spate!
Eddy Anghel
Draga Eddy, si eu cred ca e important sa nu uitam si sa e aducem aminte. Cum spunea un cugetator pentru care cu ceva timp in urma aveam ceva consideratie (inainte sa inceapa sa linga in fund conducatorii pentru pozitii si bani) "memoria scurta e (tot) o forma de prostie".
RăspundețiȘtergerePe de alta parte si dorinta de un punct de sprijin si optimismul ca pana la urma trebuie ca lucrurile drepte sa triumfe, sunt de inteles si e normala tendinta naturala de a ne crea sperante dupa ceea ce ne dorim si apoi sa credem in ele cu optimism, fara sa vrem sa vedem indicii care altfel ar sugera ca poate lucrurile nu sunt chiar asa si ne imbatam cu apa rece...
Ca sa revin, dupa introducerea de mai sus, iti amintesc ca cel care a aranjat sau cel putin care a acceptat sa fie fatada ascunderii PDL-istilor in PNL, cu tot gustul amar pe care l-a lasat asta celor care sperau ceva de la (fostul) PNL, a fost tocmai numitul Klaus in care lumea spera acum, si cu (pana atunci aparent normalul) Antonescu, caruia s-ar zice ca nici nu ia-u prea iesit sperantele personale probabil. Deci totusi, si eu as vrea sa sper, dar nu ma las sa uit ca Iohannis ramane actor principal in disimularea PDL-ului in PNL, care mi s-a parut o mare porcarie. Asta facand el, Iohannis, acum doar cateva luni, totusi, ce sperante as putea avea ca e el cine stie ce pleasca pentru noi. Din pacate nu cred in teza sub care se ascund astia din politica ca poti sa te manjesti cu kktul cel mai puturos ca sa obti pozitia pe care o vrei ca dupa aia sa poti "sa faci bine pentru tara"...Eu cred ca daca te manjesti, ramai manjit....deci dl Klaus pentru mine o sa puta a PDL tot timpul de acum incolo...cu parere de rau pentru cei care "want to believe"....ca agent Mulder...:))))
Să-nțeleg că, sub adăpostul anonimatului, îl susții pe Tăriceanu? Sau cumva pe pretenarul lui de motoare VVP? (a nu se citi volkswagen passat) =))
ȘtergereEddy
Multumesc pentru postare
RăspundețiȘtergere