vineri, 20 iulie 2012

Încă un motiv pentru a spune HAI la referendum! DA la referendum!

“Mihai I Regele Românilor” documentarul realizat de Marilena Rotaru este impresionant. A meritat să stau peste o oră şi jumătate în picioare în faţa Ateneului Român pentru a-l urmări în premieră. Documentarul va putea fi vizionat pe TVR 1 joi, 19 iulie, de la ora 22.10.
O realizare excelentă, cu păreri exprimate de personalităţi incontestabile ale culturii româneşti, care a făcut-o şi pe Irina să urmărească documentarul, cu multă atenţie, de la un cap la altul.
Această retrospectivă mi-a amintit unul din motivele pentru care l-am urât şi-l urăsc pe Ion Iliescu şi FSN-ul lui.
Deasemenea, deşi n-au fost referiri explicite la comportamentul lui Traian Băsescu şi al majorităţii PDL-iştilor de anul trecut, de la aniversarea Maiestăţii Sale Regele Mihai I cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani, mi-am spus, odată în plus, că am multe motive să votez DA la referendum.
Întrebat de o reporteră de la Jurnalul Cultural dacă sunt monarhist, am putut spune, cu inima curată, că într-o proporţie foarte mare DA. De ce doar într-o proporţie foarte mare? Pentru că fiind ateu nu pot fi de acord cu caracterul divin al monarhilor. Însă nu pot să nu recunosc meritele Casei Regale în dezvoltarea României moderne şi nu pot să nu mă gândesc la stabilitatea şi prestigiul pe care ar aduce-o României o monarhie constituţională.
Ce bine ar fi fără lupte, aproape fratricide şi de multe ori cu tente nedemocratice, pentru acapararea puterii la cel mai înalt nivel.
Ce bine ar fi ca la cel mai înalt nivel să avem un arbitru imparţial. Un rege sau o regină care din fragedă pruncie să fie educat(ă) în sensul respectării şi apărării valorilor democratice.
Pentru aceste motive aş alege monarhia constituţională faţă de orice altă formă de organizare a statului.
Pentru comportamentul lui Traian Băsescu şi al majorităţii PDL-iştilor de anul trecut, de la aniversarea Maiestăţii Sale Regele Mihai I cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani spun doar ... HAI la referendum! DA la referendum!

2 comentarii:

  1. Fără a fi un monarhist din pasiune, am acceptat pe de o parte că monarhia ar fi putut fi o soluție de echilibrare a vieții politice în anii '90 și, mai ales, am considera-o pe M.S. Mihai I drept șeful de drept al statului român.

    Modul ticălos în care clasa politică și poporul româm s-au purtat cu M.S. după 1990 și, mai ales, după 1996 a fost descalificant și ruținos și a pus în umbră orice posibile slăbiciuni ale Regelui. Adică „Monarhia salva România” (inclusiv în acel comentariu) cît timp erau „ei” la putere, dar, dintr-o dată, cînd „al nostru” a devenit președinte, monarhia a fost o chestie revolută și în afara Constituției. Pueah!

    Fără a putea scuza, pot de aceea să înțeleg că în 2000 Mihai a acceptat mîna întinsă de cei care îl alungaseră de pe tron cu mai bine de 50 de ani înainte validînd astfel actul de abdicare pe care inițial îl semnase sub amenințare și șantaj.

    Monarhia a jucat un rol crucial în realizarea României moderne și unite, după cum spuneam că ar fi putut juca și după Revoluție, însă anii 1927-1944 au demonstrat că monarhia nu este un panaceu și că, în anumite conjuncturi (Regența, perioada „democratică” a lui Carol al II-lea, Dictatura regală), poate fi un factor agravant.

    Mai ales că este o diferență de proporții între valoarea personală a șefilor Casei Regale de pînă la Mihai I și a celor de după. Gudurarea de acum pe lîngă Casa Regală a celor care l-au alungat pe Rege ca pe un infractor în 1990 și a celor care în 1997 l-au tratat ca pe o piesă de muzeu, bună doar de expus în exercițiile de PR pentru uzul Occidentului, este degradantă pentru toți cei implicați. Pentru mine, o distanță rece ar fi fost mai de bun simț.

    Acesta fiind spuse, ceea ce avem de judecat la referendumul de acum este dacă salariatului Traian Băsescu, președinte al României, trebuie să i se desfacă disciplinar contractul de muncă pentru „încălcări grave ale Constituției”, astfel cum au fost definite în Hotărîrea Parlamentului. Ca și Curtea Constituțională în avizul său, fiecare cetățean poate evalua care este soliditatea acuzațiilor. Ca și CCR, poate să nu găsească încălcările sau, dimpotrivă, pe baza probelor, conștiința sa îi poate confirma aceste încălcări.

    De asemenea, conform conștiinței, un cetățean poate vota DA și pentru motive fără legără cu Hotărîrea Parlamentului, tot așa cum un membru într-o comisie de disciplină dintr-o instituție poate decide concediera unui coleg nu pentru abaterile care i s-au imputat, ci pentru că nu a venit la petrecerea aniversară a unei cunoștințe, pentru că i-a tăiat bugetul diviziei, pentru că nu e protocolar sau pentru orice alt motiv legat de sarcini de serviciu sau de relațiile interpersonale.

    RăspundețiȘtergere
  2. erată:
    al. 1 „...am consideraT-o pe M.S. Mihai I drept șeful de drept al statului român.”

    al. 2 „... a fost descalificant și ruȘinos și a pus în umbră orice posibile slăbiciuni ale Regelui. Adică „Monarhia salva România” (inclusiv în acel DOCUMENTAR) ...”

    RăspundețiȘtergere