joi, 27 ianuarie 2011

Dimineata in metrou

De ceva vreme testez zilnic mersul cu mijloacele de transport in comun. De pe vremuri tineam minte ca vedeam multi oameni zambitori sau cel putin cu fete luminoase si mult mai putini oameni incruntati.

La inceput socul mare a fost sa constat ca proportia s-a inversat zdrobitor. Cu timpul m-am obisnuit.

De dimineata metroul nu a fost foarte aglomerat, pot spune ca pentru 8.00 a fost chiar lejer. O femeie, as zice ca pana in 35 de ani, statea langa usa. Daca la N. Grigorescu a adoptat o pozite care sa nu stanjeneasca fluxul de persoane, desi nu a fost semnificativ, la Dristor 1, s-a asezat astfel incat sa trebuiasca sa fie ocolita.

O persoana ce gusta de ceva timp din pensie, in timp ce cobora, a indraznit politicos sa-i atraga atentia. Reactia a fost halucinanta:

“Ce vrei bai politrucule pensionar de armata. Mai taca-ti fleanca!”. Din instinct am vrut sa-i atrag atentia ca ea este in culpa. Dar m-a oprit nu atat faptul ca a continuat sa vocifereze singura, cat incrancenarea de pe fata ei. Se citeau efectele reducerilor de salarii, cresterii TVA-ului si a tuturor asa ziselor “masuri guvernamentale anti-criza”.

Si se mai citea ceva, mult mai trist. Identificarea vinovatilor intr-o anumita categorie sociala, respectiv a pensionarilor din armata.

Uite asa ne intoarcem la situatia din primii ani de dupa revolutie, cand marea masa era indemnata sa suprime “intelectualii vanzatori de tara”, cu singurul scop de a putea guvernantii si acolitii lor sa fure pe rupte si sa-si mascheze crasa incompetenta.

Iar pe fetele celor din jur am citit doar indiferenta.

M-am bucurat enorm doar la gandul ca, inca, la noi legislatia referitoare la cumpararea si portul de arma este foarte restrictiva.